Gheorghe Asachi a scris despre „o cetate preistorică, apărată de şanţuri şi polisade, situată la aproximativ 15 km S – E de Piatra Neamţ – Horodiştea -Calu. Această aşezare are şi o bună poziţie strategică. în raport cu aşezările de pe înălţimile Cozla, Bătca Doamnei şi cetatea geto-dacă Petrodava (Piatra lui Crăciun – Piatra Neamţ), aşezarea Horodiştea domină prin poziţia sa o mare parte din depresiunea Cracau – Bistriţa.”
Cercetările arheologice au fost efectuate în colaborare cu Muzeul de Istorie şi Arheologie Piatra Neamţ şi cu Institutul de Arheologie din Bucureşti.
In capitolul „Cronica”, din „Memoria Antiquitatis” (vol. VI-VIII), domnul Gheorghe Dumitroaia, director al Complexului Muzeal Judeţean Neamţ, sunt prezentate date cu privire la săpăturile arheologice din perioada 1974 – 1976, de la Piatra Şoimului – Calu.
Calu şi Iapa sunt două aşezări străvechi situate de-a lungul pâraielor cu acelaşi nume (Calu şi Iapa), plaiul Piatra -Muntele. Prima lor menţiune documentară apare în actul din 11 iulie 1428, scris la Mănăstirea Bistriţa, prin care domnitorul Alexandru cel Bun întăreşte Mănăstirea Bistriţa cu 59 de sate cu biserici din ţară. Cele mai multe sate sunt din ţinutul Neamţ, printre care şi două biserici pe „Cobâle”. Cum în limba slavonă în care e scris documentul cuvântul „cobâle” înseamnă iapa, rezultă că este vorba de cele două sate „Calu” şi „Iapa”. Satele sunt, deci, străvechi, dinainte de întemeierea statului român. „Calu” apare în documentul din 2 noiembrie 1471, sub numele de „Poieniţa Calului”. Se pare că satul s-ar fi mutat mai la vale, unde există şi astăzi, deoarece în amonte se află sătucul „Poieni”.
„Iapa” apare în actul din 31 martie 1481 („o tăietură” sau „o secătură”) pe pârâul Iapa. Ambii termeni subliniaţi aici ne arată o defrişare de păduri vechi pentru aşezarea unui sat. „Cobâle” sau „Calu” şi „Iapa” ne indică vechi crescătorii de cai româneşti foarte căutaţi pentru export, încă din cele mai vechi timpuri, cum se constată dintr-o informaţie externă din secolul al XVI-lea, în care este vorba de „caii valahi” în centrul Europei.
în sprijinul acestei informaţii vine şi cercetarea sumară realizată de C. Mătasă în anul 1943 în satele Calu şi Iapa, unde a găsit interesante toponime cabaline, care nu figurează pe hărţile oficiale. Acestea sunt: Calu-lapa, Mânza, Bâtca Cailor, Bâtca lepei, Dealul Cailor, Gura lepei, Gura Calului, Ruptura Calului, Poiana Grajdurilor, Dealul Murgoci. Aceste denumiri confirmă faptul că în spaţiu! actual al comunei au existat crescătorii de cai, lucru care a înlesnit desfăşurarea comerţului.
Comuna Calu-lapa (vechea denumire), ca unitate administrativă, a luat fiinţă în baza legii din 31 martie 1864, când s-au organizat, pentru prima dată în ţară, comunele rurale, în corespondenţa oficiaiă a prefectului, apare comuna „Calu” sau „Iapa”.
Până la înfiinţarea comunelor rurale, satul era condus de un vornic, împreună cu ajutoarele sale. În calitate de reprezentant al satului (primar), acesta se ocupa de strângerea dărilor, înscrierea şi trimiterea celor chemaţi la oaste. În îndeplinirea slujbei sale, vornicul satului era ajutat de vătăman şi de paşnici – care aveau atribuţia de împăciuitori între locuitori (de aici se pare că vine şi denumirea lor). Paşnicii, în sfatul numit „cislă”, chibzuiau şi hotărau împreună cu vornicul asupra dărilor către vistiernic şi a scăderilor de bir.
Astfel, în trecutul satului Calu aflăm pe Luca – vornicul – din anul 1774, pe Ion Darie – vornicul – din anul 1838 şi pe Teodor Bârna – vornic în anul 1857. iar în satul Iapa găsim pe Dumitraş – vornicul din 1774 şl pe Vaslle Matei – vornicul din 1838.
După, împărţirea teritoriului din 1896, aflăm că satele Calu şi Iapa făceau parte din comuna Mastacăn. Prima aşezare a satului Calu a fost în cătunul Deleni, unde este biserica cea veche şi cimitirul, deoarece viaţa era mai liniştită, sătenii putându-se trage mai uşor la adăpostul pădurilor de stejar din apropierea cătunului. Formarea satului pe vale s-a făcut treptat, pe măsură ce vremurile se mai liniştesc. Valea cu păşuni, locuri pentru livezi, grădini şi semănături a atras şi locuitori din alte zone, creşterea satului realizându-se prin sporul natural şi prin emigraţie. Noii veniţi primeau numele regiunii sau a satului de origine. Astfel, în satul Calu străbunii familiei de clăcaşi Socea provin din fosta comună Soci, raionul Buhuşi, Negrescu – din comuna Negreşti, Hodor şi Fodor -din Ardeal, Cazacu şi Rusu se pare a fi rămas din oştile ruseşti în trecerea prin ţară, Ţăbârnac – din satul Ţebea, Ardeal, Albăţenii din Ardeal – Alba. Spre exemplu, Ion Albaţă, în urma unui conflict cu secuii, a trecut munţii şi a rămas aici ca cioban la oi, pe deal, la Bogoslov.
Denumirea comunei Piatra Şoimului, cât şi împărţirea ei pe sate (Piatra Şoimului, Luminiş, Neguleşti şi Poieni) este de dată mai recentă. Prin decretul Consiliului de Stat al RSR nr.799/1964 , s-a înlocuit vechea denumire a comunei Calu cu denumirea actuală Piatra Şoimului, iar în 1968 sediul Primăriei comunei s-a mutat din satul Luminiş, în satul Piatra Şoimului.